21 December 2009

Umanitara 4x4 Craciun 2009


In fiecare an cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Transilvania Adventure Club organizează expediţii umanitare dedicate oamenilor din comunităţi izolate. Anul acesta, în satele Lăpugiu de Sus şi Ciungani din judeţul Hunedoara, Moş Crăciun a venit nu în sania sa trasă de reni, ci însoţit de caravana maşinilor de teren. Pentru că ninge deja de câteva zile în întreaga ţară, caravana off-road s-a echipat cu toate cele trebuincioase pentru a ajunge cu bine la gospodăriile risipite pe văile Munţilor Metaliferi şi Poiana Ruscă.

Voluntarii participanţi la această expediţie şi-au umplut vineri seara maşinile 4x4 cu cărţi, rechizite, jucării, dulciuri şi cadouri pe care moşul le-a dăruit sâmbătă şi duminică celor mici ce-şi vor petrece restul iernii în sat.
Copiii au fost fericiţi să îl aibă pe Moş Crăciun printre ei, i-au cântat colinde, i-au spus poezii şi au stat cu Moşul la poveşti. Pe seară, serbarea a continuat cu o şedinţă foto ad-hoc şi cu proiecţii de filme pentru copii.


Cei 20 de participanţi fac parte din Transilvania Adventure Club, Organizaţia Caritas Petroşani şi Asociaţia Ovidiu Rom. Organizatorii mulţumesc:

angajaţilor McCann Erickson România,
bisericii Sf. Silvestru din Bucureşti,
editurii Litera,
magazinului f64,
IDEI şi Multimedia Service,
Nestle România,
RoStar,
şcolii primare Discovery,
trupei Paiaţa Party
şi tuturor celor care au ajutat la acest proiect.

Fotografii de la:
Radu Tudoroiu,
Rodica Bălaşa,
Mihaela Trancă,
Ionuţ Macri şi Bogdan Paranici.

Stiri pe Antena 1 Deva:
- 21 decembrie, de la min 7
- 22 decembrie, de la min 10



View Larger Map


View Larger Map

2 comments:

Ploiesteanca said...

WEll done! Bravo!
Acum astept sa citesc ca politicieni care s-au imbuibat din bunurile tarii si poporului fac o actiune Humanitara fara ganduri politice ascunse ci pur si simplu OMENESTE

Ploiesteanul said...

Minunat ! Felicitari !
Auzim de lucruri bune si de cei care inmultesc binele pe lumea noastra !